Propun tuturor brașovenilor un plan integrat de măsuri, unite de un fir roșu important pentru noi toți – sănătatea! Credința mea profundă este că un oraș nu se poate dezvolta și nu poate crește sănătos fără un sistem medical bine pus la punct, în care cetățeanul, de data asta în calitate de pacient, să se simtă în siguranță și încrezător că orice problemă ar avea, va fi rezolvată de specialiști motivați și bine pregătiți.

Știu, ca și voi, că Brașovul are nevoie de o schimbare în administrația locală, de un restart! Trebuie să recuperăm decalajele care ne separă de alte orașe din Ardeal. Numai așa putem crește calitatea vieții oamenilor și le putem oferi siguranța unui nivel de trai mai bun.

Sănătatea înainte de toate. Creștem Brașovul sănătos pentru viitor

Profesând în sistemul de sănătate public, cunosc cel mai bine nevoile și deficiențele cu care acesta se confruntă.

  • Brașovul are nevoie de un spital nou, modern, adaptat vremurilor actuale. În calitate de senator, m-am implicat activ pentru demararea proiectului de construire a Spitalului Regional Brașov, prin rezolvarea problemei alocării terenului necesar și prin aducerea experților BERD la Brașov, în vederea finanțării acestui proiect. Ca viitor primar voi duce la bun sfârșit acest proiect al Spitalului Regional Brașov !
  • Voi sprijini înființarea de centre medicale de permanență, prin punerea la dispoziția medicilor de familie, de spații cu această destinație;
  • Voi aduce la standarde moderne clădirile proprietate a municipalității, ce derservesc sistemul de sănătate public din Brașov, prin investiții în infrastructura acestora;
  • Voi acorda sprijin medicinei de urgență, prin înființarea de puncte de prim-ajutor, în principalele zone publice aglomerate ale orașului;
  • Medicina școlară, domeniu de mare importanță în actualul context epidemiologic este destructurată, din cauza personalului și a dotărilor insuficiente. Voi consolida rețeaua de cabinete școlare, prin investiții în dotarea cu aparatură a acestora și atragerea tinerilor medici către acest domeniu;
  • Mă voi implica în elaborarea unei strategii comune cu Județul Brașov în ceea ce privește dezvoltarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, astfel încât municpalitatea să poată investi în rezolvarea principalelor probleme cu care acesta se confruntă : spațiile insuficente necesare desfășurării activității , aparatura învechită, lipsa specialiștilor în anumite specialități.

Buget pentru toate nevoile de dezvoltare ale orașului.

Brașovul este un oraș bogat și banii publici trebuie direcționați în proiecte de dezvoltare pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor.

  • Dezvoltăm soluții viabile pentru gestionarea banului public;
  • Direcționăm în mod echilibrat sumele din buget în proiecte de investiții și dezvoltare:
    • mai multe creșe, grădinițe, școli
    • infrastructură apă-canal
    • infrastructură rutieră

Brașovul – pol turistic național

Brașovul – ca destinație turistică de sine stătătoare – are nevoie de o strategie coerentă de promovare la nivel național, european și chiar mondial.

Brașovul trebuie să se ridice la nivelul potențialului său turistic prin:

  • Atragerea festivalurilor de talie internațională:
    • TIFF Brașov
    • Festivalul Internațional de Teatru
    • Festivalul Internațional de Jazz
    • Festivalul Internațional de Modă
  • Teatru stradal și ateliere de creație pentru copii;
  • Continuarea Festivalul Cerbul de Aur, emblemă a Brașovului;
  • Amenajarea Cetății Brașovului ca centru cultural;
  • Reamenajarea Panoramei Brașovului și a traseelor turistice de pe Tâmpa;
  • Încurajarea turismului gastronomic prin păstrarea specificului local.

Justiție facilă, pentru toți brașovenii

Dacă infrastructura pentru jusiție nu respectă nevoile justițiabililor, justiția, în ansamblul ei, are de suferit!

  • Asigurarea infrastructurii necesare pentru înfăptuirea actului de justiție;
  • Construirea unui Palat de Justiție, care să devină emblematic pentru Ardeal.

Transport alternativ pentru un Brașov activ

Brașovul are nevoie de o strategie clară privind transportul alternativ – biciclete, trotinete electrice, motociclete etc.

  • Dezvoltăm proiecte de infrastructură pentru utilizatorii acestui tip de transport pentru a crește capacitatea de mobilitate cu bicicletele și vehiculele electrice. Acest lucru trebuie să se poată face în siguranță prin extinderea pistelor de transport alternativ. Etapizat, fiecare stradă va fi prevăzută cu benzi/ semnalizări pentru biciclete. Rețeaua de trasee pentru biciclete se va dezvolta, în etape, pentru toată zona metropolitană și cu prioritate între Stupini, Sânpetru, Cristian, Hărman etc.
  • Asigurăm infrastructura privind parcarea/securizarea bicicletelor și vehiculelor electrice;
  • Luăm în considerare nevoia bicicliștilor la fiecare proiect de dezvoltare;
  • Promovăm în rândul brașovenilor utilizarea transportului alternativ;
  • Realizăm piste pentru biciclete și pentru mijloace de transport electrice care să lege principalele puncte de atracție din Brașov;
  • Realizăm un cod de conduită al șoferului brașovean

Respect pentru vârstnicii Brașovului

O administrație implicată și apropiată de brașovenii vârstnici

Regândirea, la nivel de administrație, a atitudinii față de cei care au muncit o viață în condiții extrem de dure pentru ca noi să avem o viață mai bună: vârstnicii Brașovului.

  • Implicarea, prin participarea activă, a persoanelor vârstnice la viața orașului;
  • Accesul facil la informație, asistență și la exprimarea opiniilor personale;
  • Asigurarea unui trai decent și a unor servicii de sănătate;
  • Nevoile persoanelor vârstnice trebuie transpuse în proiectele Brașovului;
  • Asigurarea unui climat de siguranță în casele acestora și în orașul în care își duc traiul zilnic.

Mobilitate și trafic fluent – Infrastructură și soluții de trafic pentru un Brașov dinamic 

Ne propunem descongestionarea traficului rutier în Brașov prin dezvoltarea transportului feroviar urban și suburban. Acest lucru ar aduce, pe lângă reducerea poluării atmosferice și fonice, o reducere a timpilor de deplasare în oraș.

  • Brașovul permite o dezvoltare a infrastructurii feroviare, trenul putând prelua o mare parte din oamenii care se deplasează prin și dinspre orașul nostru.
  • Infrastructura existentă poate face foarte ușor legătura între cartierele brașovene, existând cale ferată în cartierele Dârste, Astra, Uzina 2, Florilor, Craiter, Tractorul, Bartolomeu, Avantgarden, Stupini.

Integritate și transparență în administrație

  • Vom elabora și implementa un cod de  conduita  al  consilierului  local,  bazat  pe  transparența activități  și lupta  împotriva  corupției.
  • Pentru a  face  din  Brașov cel  mai  civilizat  și  prosper  oraș  din România, administrația  locală  trebuie  să funcționeze  impecabil, iar  fraudele  și corupția la  nivelul  administrației  nu  fac  decât să prejudicieze cetățenii și să  alunge investitorii.

Prima Fațadă”

Un program pentru viitorul Brașovului

Va reda brașovenilor încrederea că moștenirea istorică și culturală a orașului nostru nu se va pierde.

  • Vom reabilita fațadele clădirilor vechi cu ajutorul  fondurilor  europene sau  a  unui  sistem  de  creditare, subvenționat  din bugetul Primăriei.

Tineret și Sport

Mens sana in corpore sano

Pentru un Brașov sănătos avem nevoie să creștem generații sănătoase prin sport și să încurajăm practicarea sportului de masă

  • Vom asigura accesul lărgit al populației la spațiile sportive, pe întreg teritoriul orașului;
  • Vom promova sportul, în calitate de factor de coeziune socială și de motor al sănătății persoanei;
  • Milităm pentru formarea unei entități în administrare publică, privată sau parteneriat public-privat, entitate care trebuie să cuprindă toate structurile sportive, indiferent de ramură, aflate pe raza Municipiului Brașov.