Nu, nu se măresc pensiile, ci se indexează, așa cum spune legea. Cu rata inflației,…
Read MoreDragi brașoveni,
Sunt dr. Florin Orțan și candidez, în acest an, pentru funcția de Primar al Municipiului Brașov, pentru că sunt convins că brașovenii merită siguranța unui trai mai sigur. Vă înțeleg deja destul de bine și stiu că nu sunteți orientați spre valori materiale. Siguranța de zi cu zi, în spitale, pe stradă și în școli vă preocupă foarte mult.
Prin specificul meseriei de medic, am fost și sunt mereu în contact cu oamenii.
Parcursul meu profesional m-a adus în nenumărate situații administrative și manageriale, unde întotdeauna am reușit să fac performanță.
Foarte pe scurt, am fondat la Târgu Mureș, un sistem de urgență pentru boli acute cardiologice. Am avut acolo și sprijin din partea mentorilor mei, dar și ambiția să demonstrez că pot.
Am venit la Brașov cu ideea de a nu fi mai prejos decât mentorul meu, prof. Radu Deac. Ambiție de om tânăr și entuziast. Numele meu se leagă de o inițiativă privată, clădită de la zero. Am înțeles că de acolo nu mă pot adresa vouă, tuturor, așa că, la Spitalul Județean, am pus pe picioare un proiect care între timp a devenit regional, la fel ca viitorul Spital Regional din Brașov, pe care mă angajez să îl duc la bun sfârșit.
Am înțeles că pentru aceste proiecte trebuie mai multă implicare.